Uzură programată

Când începeţi să aveţi probleme cu maşina de spălat? În cele mai multe dintre cazuri atunci când a expirat termenul de garanţie. Iar celularul? Deloc întâmplător, acesta nu se mai încarcă în proporţie de 100% după cei doi ani prevăzuţi de garanţie. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu periuţa de dinţi electrică sau cu televizorul şi alte aparate electrocasnice pe care le avem în casă. Acestea par să aibă un termen de valabilitate intern, care expiră exact atunci când garanţia s-a „dus“, iar reparaţia ar fi prea costisitoare. Cei mai mulţi dintre noi preferăm să alegem un nou model, care să fie în garanţie. Acum, un nou studiu a demonstrat negru pe alb acea suspiciune care ne-a trecut prin cap tuturor atunci când trebuie să optăm între o nouă achiziţie sau repararea vechiului produs. Potrivit lettera43.it, această metodă este numită generic „uzură programată“ şi este utilizată pentru a creşte producţia şi consumul. Totul pe cheltuiala consumatorilor. De exemplu, în Germania, s-ar economisi 101 de miliarde de euro dacă obiectele nu ar fi proiectate să se strice după o anumită perioadă de timp, de preferinţă după expirarea termenului de garanţie sau dacă nu ar fi astfel construite, încât se descurajeze reparaţiile. În Statele Unite, noile instrumente de comunicare de la iPod la computerele portabile şi-au atras nemulţumirea consumatorilor, din cauza faptului că bateriile acestora nu pot fi înlocuite, aşa cum se întâmplă de obicei, iar atunci când nu mai funcţionează trebuie scoşi bani frumoşi din buzunar. În timp ce, în anii ‘70, speranţa de viaţă a unui aparat electrocasnic era de 20-30 de ani, în prezent, durata medie de viaţă a unui astfel de aparat este de zece ori mai mică. „Ne aflăm în faţa unei situaţii în care tot mai multe produse rezistă din ce în ce mai puţin“, sunt de părere autorii studiului, Stefan Schridde şi Christian Kreis. Cu toate acestea, specialiştii germani sunt de părere că „este dificil de demonstrat o intenţionalitate din partea producătorilor“. Uzura prematură este un fenoment cunoscut de câteva zeci de ani. În 1924, cei mai mari producători de becuri „şi-au unit forţele“ pentru a reduce durata de viaţă a becurilor de la 2.500 la 1.000 de ore. În anii ‘40, compania DuPont a inventat ciorapii nylon, care aveau un singur „defect“: erau prea robuşti, astfel că vânzările nu creşteau. Conducerea companiei a intervenit şi a cerut tehnicienilor „să lucreze la calitate“, făcându-i mai subţiri şi mai fragili. Însă, cum stau lucrurile în prezent? În primul rând, se pune problema alegerii materialelor sau a componentelor care se uzează rapid. Este cazul rezistenţelor maşinilor de spălat sau a roţilor dinţate de plastic deloc rezistente la abraziune, montate la roboţii de bucătărie, care nu pot fi înlocuite şi după trei ani nu mai funcţionează. De asemenea, se pune problema limitării duratei de viaţă a produsului din cauza tipului de construcţie. Unele componente de la MacBookPro, de exemplu, cum ar fi acumulatorul, sunt lipite, iar din acest motiv înlocuirea sau repararea sunt foarte costisitoare.